Daniela Dumitru: Vă încurajez să investiți în economia viitorului

Data: 5/08/2019 | Autor: .

Daniela Dumitru: Vă încurajez să investiți în economia viitorului dumitruUnul dintre cei mai activi parteneri OneLife din România este Daniela Dumitru, o femeie de afaceri de succes din Bacău. În zona Moldovei, împreună cu colegii și prietenii săi, a reușit să dezvolte o echipă dinamică, formată din peste 300 de antreprenori, oameni de afaceri și reprezentanți ai unor companii din diverse domenii de activitate.

Vă invităm să o urmăriți într-un scurt discurs susținut pe scena DealShaker Summer Days, primul eveniment OneLife al verii, organizat recent la Ploiești.

,,În ultimii patru ani, am investit constant în această platformă, convinsă fiind că acesta este viitorul. Ne-am propus ca, împreună, să dezvoltăm o comunitate activă de parteneri, de oameni de afaceri care vor să dezvolte relații de business bazate pe încredere, seriozitate si profit. OneLife, OneCoin, DealShaker reprezintă coordonatele unui demers de succes la care mă bucur că m-am raliat’’, a declarat Daniela Dumitru.

Peste 3,5 milioane de oameni din intreaga lume au devenit parteneri OneLife, convinsi fiind ca viitorul apartine noilor tehnologii, tranzactiilor online, monedelor digitale si sistemelor blockchain.

Printre ei se afla si peste 40.000 de romani care detin, in prezent, moneda digitala OneCoin si care tranzactioneaza bunuri si servicii pe platforma de e-commerce DealShaker.com.

Rețeaua OneLife este o rețea globală în creștere, care s-a născut din marca monedei digitale OneCoin.

Reţeaua OneLife are o platformă digitală cu un ecosistem unic de produse sofisticate şi instrumente de rețele sociale care ajută membrii să obţină independenţa financiară. Membrii se bucură de acces la o serie de programe, e-learning, care îi ajută să aplice teoriile financiare. Acest lucru le permite să înţeleagă, să mineze, să tranzacționeze moneda digitală, să joace jocuri on-line și de asemenea să facă tranzacții internaționale sigure și la costuri reduse.

MISIUNEA:

Misiunea rețelei OneLife este să creeze o comunitate globală de utilizatori Web (de internet), care să folosească ecosistemul OneCoin pentru a avea acces la tranzacții financiare, mai rapide, mai sigure, mai ieftine, oriunde și oricând.

VIZIUNEA:

Viziunea companiei este de a oferi soluții alternative de plată și acces egal la educație financiară oamenilor din întreaga lume. Rețeaua OneLife face tranzacții comerciale și financiare, mai sigure, mai ușore, și este disponibilă pentru toată lumea. Sistemul OneLife, de instrumente și servicii virtuale are potențialul de a deschide noi piețe economice pentru comerțul international și pentru a stimula creșterea economică.

LUCREAZĂ DE ACASĂ:

Modelul de afacere al rețelei OneLife se bazează pe conceptul vânzarii directe, în care membrii pot obține profit prin recomandarea și vânzarea de pachete educaționale, despre moneda digitală și managementul financiar.

VALORI:

Pilonii care stau la baza conceptului cultural OneLife:

  • Încredere si stabilitate: Compania promovează cu prioritate încrederea mutuală între OneLife și membrii săi. Pentru a genera un proces de creștere stabil și sănătos, oferă un mediu deschis și transparent.
  • Abordare profesionistă: Fiecare membru al echipei se dedică în mod continuu îmbunatațirii calitații și funcționalității Rețelei OneLife. Mai presus de acestea, Compania setează, înalte standarde de profesionalism și etică personală orientate în mod pozitiv.
  • Creșterea de lideri excepționali: Compania își dedică eforturile pentru a creea liderii financiari de mâine, oferind servicii de pregătire inovatoare, accesul la instrumentele adecvate și oportunități, de a deveni mentori.
  • Recompensarea succesului: Planul de bonusuri și comisioane oferă șansa membrilor OneLife, de a profita la fiecare nivel al Rețelei; succesul este direct proporțional cu nivelul de motivare și efortul individual.
  • Acreditare și educație: Platforma inovativ-educativă online OneAcademy oferă membrilor ghidare și instrumentele educaționale, de care ei au nevoie, pentru a obține, cunoaștere financiară.
  • Restituim din ceea ce am primit: Considerăm că o companie care a atins succesul, trebuie să ofere celor mai puțin favorizați, din ceea ce a obținut. OneWorld Fundation, ajută comunitățile mai puțin dezvoltate, oferind acces la educație și informație tehnologizată.
  • Respect și incluziune culturală: Cu 3,5 milioane de membri care reprezintă 240 de naționalități diferite, este evident, că dăm valoare extraordinară, promovării diversitații și autenticității. În Compania OneLife sunt bineveniți membri din toate rasele, culturile, religiile și de toate vârstele.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.